proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

UQUIS (Motto cu p?duri ?i flori albastre, foarte, foarte rare...)

Chiar sub mun?i, este o p?durice mai rar?
?i foarte scump?, un ?ârâit de greiere s? se aud? cum cânt? din iarb?
Unde este o caban? p?durarul ei s? îi pieptene p?rul lung de aur
Apoi, s? o trimit? s? culeag? fr?gu?e, are doar doisprezece ani
?i miere pe buze, crede în cântecele unduite ale p?s?rilor întâlnite
Linxul o a?teapt?, în dep?rtare
Dar nu se apropie decât s? urle, mult, la urs
Pentru ea, p?s?rile sunt albe ?i altele sunt albastre
A?a sunt ?i ?osetele mele, albastre cu gust de smântân?
Visele mele sunt mereu cu ciocolat? prin ele
B?nu?i
Cu staniol aurit
Cump?rate de la ABC-ul care pe toate le are la pre? mic pentru P?stori?e
Nu te teme, te voi prinde în bra?e te voi acoperi cu pântecul în?untru
Într-o zi
În cabana unde muntele nu are absolut nicio povar?
Cu care s? m? pr?v?leasc?, pr?v?leasc?, pr?v?leasc?
Chiar dac? ?i eu sunt o stânc?, stânc?, o stânc?
Plin? de plânset umed...
Firi?oare...
Eu nu pot c?dea, sunt o stânc?
În curând peste lume o s? se a?eze z?pad?, z?pad?, z?pad?, cât cotul.


M-am n?scut într-o familie foarte bogat? ?i foarte deosebit?, de?i, probabil, sufletul meu mai simplu ar fi preferat s? se nasc? ?i s? creasc? în frumoasa ?i delicata stare de s?r?cie, acolo unde s-ar fi sim?it mereu cel mai bine. ?i cel mai natural... Îmi vin foarte dragi oamenii foarte s?raci, îi simt cu sufletul... ?i b?trânii, copiii... Dar, foarte pregnant, ”s?r?cimea”... Poate fi extrem de paradoxal, pentru o persoan? ”S? se în?eleag? mai bine cu s?racul, decât cu bogatul”, sau s? îndr?geasc? de exemplu, în cuplu, o persoan? s?rac? ?i frumoas?, decât una bogat? ?i obosit?, din prea mult lux... Poate fi, de exemplu, la fel de paradoxal, s? iube?ti (mai mult) uli?a decât zarva ora?ului, sau s? te sim?i mai în largul t?u în cea mai s?rac? dintre case, fa?? de o cas? bogat? unde te fâstâce?ti ?i î?i pierzi cump?tul...
Probabil, sufletul meu foarte simplu ?i cred eu cu toat? seriozitatea, unul dintre cele mai exemplare ?i mai drepte suflete, cum m? consider, biserice?te, chiar ?i la patruzeci de ani, când am mai acumulat pu?in? maturitate ?i când ar fi noima s? mai ?i gre?esc, dar am iubit cur??enie simplit??ii ?i a caselor dintre cele mai simple ?i nu sunt avid? dup? bog??ia curent?, de?i a?a m-am n?scut... Într-o familie mai bogat? ?i care îmi oferea absolut totul... S? am o mentalitate totu?i de om s?rac? Nicidecum... Par o intelectual?.
M-am n?scut ”de-a Anghelosienilor”, deci sunt o femeie foarte fin?, dup? minte ?i suflet, cu imense preten?ii, de la sine, de la codul cel nescris al onoarei, ?i totu?i simplitatea e înc? acolo, ne?tirbit?...
Dac? bunicii mei au tr?it la un conac, el se afla, totu?i, la sat, ?i probabil nu era atât de luxuriant cum sunt casele de vi??, acum, dup? 60-65 de ani de la acea dat? pre ?i post comunist?...
O cas? la ?ar?, da, dar cât lux ar fi putut s? fie, într-o epoc? nu atât de sclipitoare ?i de divers?, ca stiluri, fa?? de aceea de acum... Da, existau, pe vremea Notarului, dar ?i ulterior, candelabre imense în sufragerie, deci ?i în sufrageria domnului notar, existau fe?e de mese cusute de mân? ?i tablouri, tot cusute, dar cu ac cu pas mic, într-o total? metrizare a artei pentru cusut. Existau scaune cu sp?tare fantastice cu lemn încrustat, îns? când dup? 60 de ani de la acele timpuri mai vechi, m-am reîntors la conac, toat? p?reau ceruite de trecerea timpului, ?i uzate, încât abia cu mare greutate pot sesiza cât de speciale erau vechile perne cu învelitori de m?tase... Dac? stau, îns?, bine s? judec, amploarea luxului de atunci, nu m? poate p?c?li prezentul, prea mult, care a a?ezat cenu?i, peste toate acelea... Era lux. Era totu?i un lux mai mare decât acum, decât luxul din prezent, era opulen??... Perne din m?tase? Scaune încrustate ?i candelabre? Fe?e de mas? cusute cu acul mare ?i tablouri cusute cu ac mic? Ce, oare, mai era?
- V? plac s?racii?
- Foarte mult, îi iubesc de-a binelea ?i îi îndr?gesc. Poate am avut ?i reîncarn?ri s?race, de?i m-am n?scut într-o familie de mare prestigiu.
- Chiar v? plac s?racii?
- Mult. Câteodat? mi se zbate sufletul, de?i sunt bogat?, ?i eu. Cum s? spun...
Îmi trec, prin minte, toate fotografiile, pe care le-am z?rit atunci, fe?ele foarte somptuoase ?i atât de deosebite de pe pere?ii cu fotografii. Ce pot spune... Femeile din familie erau foarte deosebite, majoritatea aveau un chip rotund ?i frumos, ca al meu, iar b?rba?ii st?teau mereu cu spatele foarte drept ?i absolut to?i p?reau foarte deosebi?i. Cu un p?r, majoritatea, mai deschis decât media, dar aceasta nu prea ?tiu ce ar putea însemna, în seama unei tinere?i evidente, poate... Sunt unele amintiri, a?adar, pe care le port în minte, foarte succint, dar pregnant.
În care luxul care evident era pe atunci se amestec? acum cu senza?iile mele anoste, dac? v?d acum conacul s?tesc, în halul în care a ajuns, cu fe?ele de mas? toate murd?rite de petrol, cu candelabrul cu ciucuri u?or de?irat, ?i cu scaunele cam zgâl?âite ?i u?or stricate de trecerea vremii... Cât s? fi trecut, de când conacul era un lux... Mama Doina, ea spune c? toat? copil?ria ?i-a petrecut-o în lux, deci aproximativ ?aizeci de ani în urm?, conacul era în toat? splendoarea lui, la fel cum bog??ia se degradeaz? foarte mult în ?aizeci de ani de neglijen?? ?i nu mai epateaz? în niciun fel... Ea spune c?, de mic?, ”Mi-au cump?rat pian”... Dar, l-au vândut pentru c? feti?a (sau mama) nu avea ureche muzical? sau vreun fel de talent cât de mic, în domeniul muzical. ?i desigur am ?inut minte aceasta, în vremea copil?riei mele, ?i am invidiat-o pe mama c? a ?inut un pian cu coad? în cas?, f?r? s? îl fi ?inut pentru urma?i, pentru c? ”Eu a? fi cântat la pian...” Mi-a p?rut foarte r?u c? au vândut pianul, dar ?i rochia de mireas? a mamei, mi-ar fi pl?cut s? o fi p?strat, s? mi-o fi ar?tat ?i mie, s? v?d cum mi-ar ?edea, în rochiile mamei ?i s? cânt la pian...
- Iuliana Anghelu?... Fat? drag?...
- L?sa?i-m? în pace, sunt ocupat? cu Jurnalul...
- Pesemne c? nu iei în seam? prostiile cu autismul... Haidem, ?i-am cump?rat ni?te zmeur?, este din gr?din?, din cap?t...
- Ce zici...
- ?i-am cump?rat ni?te zmeur?! Haidem!
- Îmi face?i bunic?, un bine? F?-mi o spum? de zmeur?, ca pe la ?ase ani, când mergeam de acas? la scald?, în apa râu?orului...
Îns?, eu pe atunci într-o mân? ?ineam creionul ?i caietul, strâns legate, ?i în cealalt? un ursule? maron, pe care îl primesc de obicei de la tata, de fiecare dat? când îl vizitez. Îmi aduce aminte c? mi l-a d?ruit el, iar eu atunci îl iau de acas?, ?i îl port cu mine, dar de fiecare dat? când m? întorc acas?, i-l aduc înapoi... Tata e un om mai aspru, dar de fiecare dat? când plec, îmi aduce aminte s? iau ?i eu ursule?ul cu mine, tot acela?i, de la el, ?i atunci mi se pare foarte mult c? Papa m? iube?te mai mult ca mama, de?i cum spuneam au divor?at de câ?iva ani, de?i sunt tot unul cu altul, dar eu ?tiu c? Papa m? iube?te mai mult decât Doina, ?i aceasta e ceva, c? Papa ?ine la mine într-un fel foarte special. Sunt eu semiautist?, oi fi, îns? familia este pentru mine foarte mult... Nu se pot cânt?ri sentimentele, îns? când îmi aduc aminte de vremea copil?riei, tr?iesc un fel de sentiment straniu, c? a? fi vrut s? cresc mai repede, cu tot autismul acesta semi, care mi-a împins adolescen?a pân? înspre vârsta de dou?zeci ?i trei de ani...
Dup? mul?i ani, m? reîntorsesem la Conac...
Cum spuneam, un sentiment foarte vechi, c? totul nu mai este a?a cum îmi povestea mama, s?raca, anume c? ar fi fost, acum ?aizeci de ani... Dar, copil?ria mea... Ce pot spune c? pe vremea aceea nu sesizam cum, de fapt, ar fi ar?tat lucrurile... din cas?... Pentru c? eram semiautist?.
Nu ?in minte s? fi fost un lux, la Conac, când eu nici m?car nu sesizam pozi?ionarea obiectelor, ci doar lucrurile din proxima mea apropiere... ?i doar pot ?ine minte patul imens, lipit de perete, cu a?ternuturile de un alb imaculat ?i cu m?sura din lemn masiv de nuc... Poate patul din lemn de nuc, ?i mai avea ni?te incrusta?ii, la ni?e, ?i ni?te a?ternuturi foarte mari, în care m? pierdeam, de un alb imaculat, de ai fi spus c? stau în z?pad?... Acum, cu mintea mea mai crescut? ?i de or??eanc?, nu îmi pot explica albea?a perfect? a acelor a?ternuturi, mai ales c? erau perfecte, de nu se vedeau încre?ituri pe ele, de zici c? ar fi fost sp?late la râu ?i c?lcate în continuu, ca s? nu se vad? absolut nicio cut?... Sau poate patul respectiv era folosit, de obicei, numai de mine? Bunic?, de ce nu prime?ti musafiri? Casa este mare... Bunic?, ce a?ternuturi frumoase, sunt perfecte, nu au cute, ?i sunt albe ca z?pada, de zici c? bat pe albastru, nu pe alb...
Cum s? bat? a?ternuturile pe albastru, a?a e, dar sunt atât de albe încât pare un alb albastru, - eu pe aceasta mi-o amintesc, dar despre conac, nu pot spune prea multe, pentru simplu fapt c? mintea mea semibeteag? nu î?i mai aduce aminte, numai poate despre zmeura ”cump?rat?” din spatele gr?dinii, s? îmi mai aduc aminte, c? mai îmi d?deau s? m?nânc sau câteodat? o amesteca bunica cu albu? b?tut de ou, punând zmeur? în albu?ul b?tut ?i dou? sau trei linguri de zah?r probabil pân? când ie?ea ”spuma de zmeur?”, c? a?a îi spuneam, la sat, ”desertului copil?riei mele de la ?ar?”...
?i a?a a fost, mai frumos ?i mai bun decât ”spuma de zmeur?”, aproape nimic. Pentru c? tot la ?ar? am fost prima dat? pi?cat? de soare, sau tot la ?ar? am f?cut prima urticarie de la prea multe ou?, dar abia ce îmi aduc aminte de cât de nec?jit? am fost... Sunt amintirile mele, nu m? pot desp?r?i de ele, de mersul la scald? în valea cea cu ap? prea joas?, dac? am mai crescut. Îns? atunci eram foarte mic?, iar apa îmi ajungea pân? la umeri, dac? m? b?l?ceam pu?in... ?i cum s? fi observat dac? bunica avea o cas? bogat? sau s?rac?, dac? nu mai ?in minte casa bunichii, cum ar fi ar?tat pe atunci, din cauza semiautismului... Tot ce ?in perfect minte, era uli?a plin? de praf, pe care s-au plimbat, foarte cr?c?nate ?i ?oade, primul meu cârd de r??u?te, pe care l-am v?zut... Mama, drept în fa??, cu o droaie de mici ra?e cr?c?nate dup? ea. Da, f?ceau baie ?i ele în vale, îns? unde era apa mai potrivit? pentru ele, în jos, unde era mai mic?... Îmi aduc aminte perfect, r??u?tele erau înc? foarte mici, îns? ce fa?? de mas? cusut? cu flori, manual, acest lucru l-am remarcat abia la maturitate, când am rev?zut conacul, cu un ochi mai con?tient ?i mai crescut... De parc?, pe vremea copil?riei, nu ?tiusem în ce cas? am stat, ci c? am remarcat-o, degradat?, abia dup? dou?zeci de ani mai târziu, de la vremea r??u?telor ?i cea a primului meu ursule?, d?ruit de Papa, ?i pe care a ?inut s? mi-l redea, ca s? nu îl uit, de fiecare dat? când plecam de acas?, de pild?, la mama, sau la bunica, la ?ar?... Eu eram ?i sunt Iuliana, ?i sunt obi?nuit? cu omul s?rac ?i cu satul, în rest eu nu cunosc...
Acum, de pild?, locuiesc într-un oarecare confort, dar tot între omul ?i omul, aleg mereu omul mai s?rac ?i m-am îndr?gostit de omul s?rac, de parc? mi-ar fi fric? de bog??ie. M-am n?scut într-o familie de oameni boga?i, cu cas? ?i mas? ?i lux. Dar mereu mi s-a p?rut aceasta foarte firesc, luxul, dar când ajungeam în alte case asem?n?toare, acela?i grad de lux mi-ar fi p?rut neconfortabil ?i m? fâstâceam... Dac? dumneata spui, acum. Sunt mai degrab? un suflet s?rac, decât unul mai în avu?ie, iar dac? a? pierde-o, avu?ia, bog??ia, nu cred c? ar fi un ?oc, ci poate o nou? obi?nuin??, pe care numai ce am reg?sit-o, neregretând prea mult bog??iile...
S? fi spus cineva c? am ”nasul s?rac”? Dar ce este r?u în a fi s?rac, dac? sufletul t?u str?luce?te? Oare nu ?i omul bogat ?i cel s?rac, m?nânc? ceap? cu brânz? ?i beau acela?i vin, din recoltele toamnei? Satul mieu, al copil?riei, ?i atunci de ce m? chemi dumneata mereu, ce trebuie s? aflu înc? în tine ?i ce nu ?tiu înc? acum pe deplin? Oare, este ceva în via?a mea, care trebuie înc? f?cut? Ce îmi spui? ?i ce tain? trebuie înc? s? aflu? E un drum? Ce drum? Ce înseamn? acest drum, iar dumneata ce trebuie s? îmi spui? Pe la dou?zeci de ani, am rev?zut parc? prima dat? conacul... Era într-o degradare teribil? ?i tot ceea ce am acumulat, cu privire la obiectele care îl compuneau ?i la cl?dire, toate impresiile mele s-au format, începând cu acel an, de maturitate mai tân?r?... Dar a?ternuturile albe ?i c?lcate perfect, care b?teau pe albastru, nu am s? le uit niciodat?, ?i cum m? puneam seara în ele în patul imens, din lemn de nuc, cu încrusta?ii pe margini... Eram doar un copil, în vremea aceea, iar bunica mereu avea grij? de mine, cu spum? de zmeur? culeas? de la marginea gr?dinii ?i ”cump?rat?”, special pentru mine, a?a cum îi pl?cea ei s? mai spun?...
Acum sunt sigur? c? doctorii au avut dreptate, cu privire la autismul de care am suferit, mai ales în copil?rie, dar ?i dup? aceea, dac? el a fost numai pe jum?tate astâmp?rat ?i dac? de pe vremea copil?riei nici m?car nu mai ?in bine minte obiectele din cas?, pe care le-am descoperit abia mai târziu, completându-mi astfel ?i amintirile cu privire la conac... Cum s? nu.
”Îmi aduc aminte de Ileana, care este un alt moment, de atunci.”
?i de la cele vremuri, în care m-am înv??at pe mine ?i de la Ileana, c? munca este un ritual necesar ?i frumos, pentru c? dac? m? îngrijesc pe mine, atunci prin consecin?? îngrijesc absolut tot ce ating, inclusiv frunzele de nuc din curtea ei, pentru c? m? uit apoi la curte iar ea este îngrijit? ?i curat?, iar eu m? simt mai bine în sinea mea, Ileana este bine ?i fericit?, la fel ?i eu, sunt bine ?i fericit?, m? uit la Ileana, sunt pisicile ei peste tot în curte, miaun? ?i se plimb? de colo colo, într-o cas? curat? ?i ”Cur??it? ?i de mine”, ca ?i cum a? face du? zilnic, pentru c? aceasta m? face fericit? sau s? îmi ?in p?rul foarte lung, s? îmi iau haine noi, sau s? îngrijesc curtea Ilenei dac? ea m? cheam? înc? o dat?... S? dau defini?ia binelui.
Poate, un bine mare înseamn? s? î?i faci bine ?ie, dar ?i s? faci binele altora.
Ce î?i place s? î?i dai ?ie, d? apoi ?i altora, ?i nu ezita s? aju?i un ins dac? el are nevoie de binele t?u, pentru c? binele lui este binele t?u ?i binele t?u este ?i binele lui, în mod colateral. A face bine pentru altul, echivaleaz? cu a face bine pentru sine, iar când binele celuilalt este f?cut, atunci ?i binele t?u este cu mult mai evident, de aici... Dac? adolescenta s-a privit într-o oglind? patern-matern?, când vrerea binelui ei, era f?cut? de altcineva, iar locul unde a stat nu a fost în?eles în întregime, pentru c? a?a a fost secretul copil?riei, s? nu lase nimic înspre ea, nici cea mai mic? incluziune în taina efortului, ci doar o via?? lipsit? de griji, atunci taina efortului a fost devoalat? foarte mai în viitor, aceasta însemnând c? pl?cerea lucrului bine realizat, a fost amânat? dar cât se poate de real?... A munci este o pl?cere ?i un lucru bine f?cut, care produce aceast? împlinire pl?cut?, în via?a feti?ei ?i atunci ea de ce s? nu o îndr?geasc? pe Ileana, pentru c? Ileana i-a cerut feti?ei s? se reg?seasc? în procesul dezvolt?rii de sine, care s-a desf??urat într-un mod atât de simplu ?i de împlinitor, pentru ambele persoane, dar mai ales pentru tân?ra fat?... Acestea reprezint? doar e?ecul vie?ii, de pân? atunci, care nu a cunoscut secretele efortului ?i ale împlinirilor... ?i cre?terea persoanei a început... De la un banal efort de a m?tura frunzele de nuc.
?ie, fiica mea pe care nu am avut-o, îns?, absolut niciodat?, dar pe care te-am dorit-o ?i visat-o mereu foarte mult, mereu, î?i dedic cu drag motto-ul acestui capitol sofist. Nu mi-ar fi fost nicidecum ru?ine dac? ai fi crescut într-o cas? s?rac?, dar îmi pare r?u, nespus, c? nici casa bogat?, nici cea s?rac?, nu te-au cunoscut...
?i-ar fi pl?cut s? te joci cu pietricelele, a?a m-am jucat ?i eu, la sat, la ?ar?... S? m? ier?i c? nu te-am n?scut, nici acum nu este târziu, pentru mine, pentru tine, dar pentru lumea aceasta s-a f?cut târziu, s? ne ?in? pe amândou?... Eu a?a simt, a?a zic, f?r? s? ?tiu prea bine, de ce, sau cum s-a întâmplat, s? nu am în via?a mea feti?a pe care atât de mult timp mi-am dorit-o ?i pe care am visat-o. Dar, poate, feti?a mea, dac? te-a? fi avut, dac? ai fi avut o mam? ?i un tat?, eu atât î?i spun, c? nu mi-ar fi fost ru?ine dac? a? fi fost s?rac?, pentru c? ?i o singur? p?pu?? face foarte mult, de-a lungul unei copil?rii...
?i ?i-a? fi dat spum? de zmeur?, ca s? fii mereu fericit? ?i ca s? ai buzele ro?ii, precum ?i ale mele erau ?i sunt, înc?, dac? nu am îmb?trânit înc? foarte mult, încât s? nu mai pot visa de exemplu la draga ?i scumpa mea feti?? nen?scut?, pe care te-am visat înc? de la dou?zeci de ani, de când ?i eu am crescut... Mi se pare c?, de undeva, un b?rbat necunoscut ?ip? întruna c? de ce nu mi-a f?cut o feti??, la timp, el, dac? m-a iubit... ?i dac? el ?ip?, necunoscut de nimeni, nici de mine m?car, care nu sunt a nim?nui, eu atunci trebuie s? închid partea aceasta pentru c? da, nu m-am m?ritat, pân? acum, draga mea... Iar drumul c?s?toriei nu mi-a fost menit, pân? acum, de-a binelea. ?i poate este în mâna sor?ii câteodat? s? ai sau s? nu ai o familie, a?a cum toat? via?a de fapt mi-am dorit, ?i pe care nu am c?p?tat-o pentru c? a?a a fost cu acest destin care pe toate le suce?te ?i le învârte?te, pân? la vârsta când te-ai z?p?cit, cu toate, de nu mai ?ti decât despre Singur?tate... Ce e. Eram tân?r?. ... Aveam doar doisprezece ani.
- Iuliana Anghelu?... Fat? drag?...
- Da, bunic?...
- Las? Jurnalul ?i pune mâna ?i adun? frunzele de nuc?, din curte...
- Nu prea am poft?, bunic?, acum, pentru c? citesc... Numai sclavii adun? frunze din curte... Iar eu nu sunt sclav?...
Vei regreta dumneata mai târziu, c? stai tot cu nasul numai ?i numai în c?r?i.
- Las?-m?... D?-mi bunic? un pic de lini?te, pentru c? vreau neap?rat s? m? fac în?eleas?, acum.
- Unde?
- Încerc s? notez ceva...
- ??
- Îmi pare r?u c? ai mei nu m-au pus s? muncesc, c? lenea copilului, pe care ?i-am înf??i?at-o în mod simbolic, mai sus, m-a cuprins pân? foarte încolo, de ?tii matale, mai sus, cum au fost lucrurile, cu mine...
- Ce tot zici?
- Urma s? adun alte frunze, bunic?, pentru c? eu eram foarte mic? ?i nu a? fi în?eles prea mult.
Dac?, uneori, în curte s-au a?ezat, pe jos, frunzele de toamn? ale nucului exact din fa?a casei, sau mai bine spus era un castan, dar mie acum îmi vine s? îi spun nuc, pentru c? era un alt nuc, de fapt, acela al Ilenei, ea are nuci, care pentru prima dat? înaintea lui Papa, avea nuci, dar nu aceasta, ci chiar mi-a pus o m?tur? în mân?, de fapt un m?turoi, acum câ?iva ani, ?i m-a împins, cu tot cu el, de am sim?it cum îmi tremur? umerii s? fac ceea ce zice ea ?i s? o ascult, ca s? adun frunzele c?zute pe jos, cu m?turoiul, pentru c? de fapt eu crescusem într-o cas? foarte bogat?, iar fiecare î?i ?tia foarte bine rolurile, ai no?tri s? ne creasc?, ca pe ni?te proteja?i, s? ne trimit? pe la Cenacluri, ?i s? nu muncim nimic. Care s? ne descoperim pasiunile ?i s? ne bucur?m de ele, cât timp suntem foarte mici, c? în rest fac ei totul, mâncare, sau cur??enie, ceea ce este necesar, zdroab? acas? ?i la lucru, noi numai s? avem grij? s? cre?tem, s? mânc?m bine, ?i absolut tot, doi copii pu?i pe o tav? de ciocolat? cu lapte praf ?i extra cacao, aproape un kilogram de ciocolat?, pentru doi copii c?rora li se fac toate nazurile, s? spunem despre ei, a?a, c? sunt ni?te p?rin?i de trepte exemplare, pentru c? ne cresc. Ne dau de mâncare aproape în exces, ?ase mese pe zi, inclusiv gust?rile, ?i, apoi, ne r?spund la absolut toate întreb?rile, chiar dac? nu prea avem, pentru c? în rest noi numai trebuie s? cre?tem ?i S? NE JUC?M, JUC?M, JUC?M, al?turi de ceilal?i copii de pe strad?, pentru c? în rest, nu trebuie s? ne preocupe NIMIC, NIMIC, NIMIC, chiar nimic, pentru c? ei sunt adul?i ?i noi, bineîn?eles, copii, c? ei sunt p?rin?ii ?i noi desigur copiii lor foarte cumin?i, eu ?i cu fratele meu, R., care trebuie mereu s? fim uni?i (A?a am descoperit noi;) ?i lega?i, fidel, unul de cel?lalt, pentru c? a?a sunt fra?ii, el este Jum?tatea de Nuc? Nr. 1, iar eu sunt Jum?tatea de Nuc? Nr. 2, ?i desigur ne iubim ?i ne ascult?m unul pe altul, chiar ?i acum, aceasta f?r? ca nimeni s? ne spun? nimic despre nuci, cum sunt cele dou? jum?t??i, poate doar Ileana s? ?tie cum s? adune frunzele de nuc, ?i s? îmi fi pus ea PRIMA un m?turoi de mân?, legându-l, a?a cum ?i Jum?tatea de nuc? Nr.1, este legat? de Nucul Copil?riei sau De Castan, nu, pentru c? eu îi spun NUC, pentru c? pur ?i simplu ?i nu ?tiu de unde sau de ce, dar mereu am ?tiut c? Jum?tatea de Nuc? 1. este strâns legat? de Jum?tatea de Nuc? 2. ?i c? nimeni nu va putea înl?tura aceast? realitate, pentru c? miezul de nuc? ?tie mai bine, decât oricine, chiar ?i câteodat? mai bine decât toat? lumea întreag?.
Cine este, atunci, aceast? simpl? Iuliana... Este fiica ?i nepoata mea. Ea apar?ine tuturor acelora care au crescut-o, începând cu Bunica (Eu sunt fiica ?i nepoata ei), continuând cu Papa, de la care a înv??at pentru prima dat? cuvântul ”m?tur?” ?i c? m?tura exist? ?i este foarte trebuincioas?, la ceva, apoi Ileana, care i-a pus în mân? m?turoiul, care seam?n? cu m?tura foarte mult, dar se folose?te pentru adunatul frunzelor de nuc, ?i Iuliana ?i-a pierdut, o or? întreag?, acum câ?iva ani, de exemplu, în fa?a casei Ilenei (Lenu?ei) cu m?turoiul în mân? total singur? ?i l?sat? de izbeli?te, în fa?a casei, imediat de lâng?, dar fericit? sub soarele de septembrie târziu, pentru c? pur ?i simplu frunzele o ascultau, chiar dac? fata era deja adult?, dar nu se prea pricepea. Se formau în mici grupule?e ?i gr?mezi, frunzele de nuc, era mult de m?turat, nu era un singur nuc, de fapt, î?i d?dea crengile pe deasupra ?i ie?ea în strad?, unde treceau mul?i oameni, dar era de fapt nucul din?untru unde soarele de sfâr?it de septembrie o acompania, chiar pe ea, dac? ea ar fi m?turat, cu fa?a pu?in înc?lzit? ?i alintat?, de la pl?cerea efortului ?i de la surpriza lui, pentru c? nu era nici cald, nici frig, pe afar?, nu se ?tie pe unde era câinele casei, era spre Septembrie pe afar?, unde era câinele, unde erau p?s?rile Ilenei, dar nu o deranja, ea nu î?i mai aduce aminte pe unde era de fapt câinele casei, poate doar pisicile se unduiau frumos, albe, ?i un motan, pentru c? pisici erau câteva, Ilenei îi pl?ceau foarte mult pisicile, îi plac ?i acum pisicile, nu ?tiu câte avea, vreo trei sau patru, dintre care unul pe care îl chema motanul de Motan, iar ea atunci îl striga unde e?ti Tommy, hai în cas?, nu îl chema Motan, ci Tommy, Tomi??, uitasem, pentru c? de când am dat, în casa ei, cu m?turoiul ca un prim efort nepus de p?rin?i, dar Ileana ?tia, ?i timp de o or?, a fost pl?cut ?i surprinz?tor, ca ?i când ai afla secretele alipirii, ?i de atunci au trecut mul?i, mul?i ani, cât o copil?rie întreag? ?i cât maturizarea mea sau adolescentinizarea mea for?at?, începând cu acel m?turoi.
”Ea este fiica ?i nepoata mea...” (Bunica Irina)... ?i, apoi, m? refer mai ales la Mama Doina, mama mea natural?, care m-a l?sat cât de mult s? fiu copil, adic? pân? la vârsta de dou?zeci de ani, eu descoperind, ca o nepoat?, de la Ileana, muncind, ”m?turoiul Ilenei ?i pl?cerea de a munci”, un fapt aproape visceral, f?r? ?tirea ei, a mamei, la Ileana, nu la mama, mama, mama, care desigur m-a protejat incredibil de mult, ca nu cumva mâinile ?i picioarele mele s? p??easc? oareceva, de la atât de mult m?turat... Nu v? speria?i, între timp, inevitabil am sesizat c? m?tura este foarte util?, a?adar, m-am apucat... de m?turat: sus, jos, în stânga ?i în dreapta, aceasta ca s? descop?r cât de util? este de fapt aceast? ocupa?ie, pe care chiar ?i cei mai în?elep?i c?lug?ri o practic?, chiar dac? gândesc foarte mult. ?i dac? nu ?tia?i, descoperi?i poate c?r?ile c?lug?re?ti, de peste tot. Inclusiv c?r?ile asiatic-Budiste, se vorbe?te despre disciplin?. Cur??enia nu este, de fapt, un moft, ci un modus-vivendi pentru o via?? ordonat? ?i foarte îngrijit?, ?i cu o disciplin? a ordinii celei mai riguroase ?i foarte necesar?. Chiar ?i în ortodoxie, dac? este bine s? fi ?tiut rânduielile oric?rei Biserici ?i Aba?ii, chiar ?i pe acelea române?ti.
?i un C?lug?r care nu m?tur?, este, de fapt, un om ratat, dac? nu se îngrije?te de locurile unde st?, ?i a?a ve?i descoperi, dac? cumva ve?i citi c?r?i c?lug?re?ti, dac? vre?i ?i c?uta?i, a?a cum de exemplu ?tia ?i Ileana, de mi-a pus acel m?turoi, în mân?, pentru c? ?i ea a umblat pe la Biserici, ?i c? bine a f?cut. Bisericile sunt toate îngrijite, intrarea în Biseric?, locurile de lâng? sunt atent cur??ate de orice urm? de nepotrivire. La postul de radio, în cas?, imediat în antreu, ca de obicei, se asculta Radio Reîntregirea, care este un post ortodox. Ileana îl ascult? în fiecare zi, de exemplu, ?i cu prec?dere nu se las? de ascultat ?i îmi aduc ?i aminte bine o poz?, a?ezat? foarte bine lâng? radioul vechi, pentru c? lucrurile vechi se pot condi?iona, ?i nu se recump?r?, pentru c? nu sunt bani suficien?i, în cas?, dar se munce?te ?i sufletul se bucur? de poze c?lug?re?ti. De la Biseric?, mai vin alimente, dou? kilograme de lapte pe s?pt?mân?, ajutoarele, dar Ileana iube?te, în mod real, toat? rânduiala, bineîn?eles, o poz? cu o pisic? ?i cu un C?lug?r, care ?ine în bra?e acea pisic?, nimic altceva, în poz?, pentru c? dragostea fa?? de pisic? nu las? un cadru cu Biserica lâng?, dar C?lug?rul este natural ?i simpatic. Este frumos. Aceasta pentru c? Ilenei îi plac pisicile ?i C?lug?rii, ?i ea are câteva pisici, ?i pe motanul ei preferat, ea ascult? ”Radio Reîntregirea” toat? ziua (un radio c?lug?resc) ?i a?a nu ?tiu de unde a f?cut rost de poza aceea, cu C?lug?rul, dar am ?inut-o minte, poate pentru c? ?i C?lug?rii sunt mai singuratici, ?i numai lor le plac cu prec?dere PISICILE, PISICILE, pentru c? de femei nu se ating, tocmai pentru c? sunt mai singuratici, iar Ileana nu s-a m?ritat pân? acum, ci ascult? ?i ast?zi postul de radio REÎNTREGIREA, un post de radio Ortodox, ea prime?te kilogramul de lapte acas? ?i ea ?tie pre?ul cur??eniei absolute ?i este econoam?, ea nu are bani suficien?i, dar eu bineîn?eles st?pânesc ast?zi, foarte bine, ”dansul” cu m?tura, tocmai pentru c? ?i C?lug?rii, dar ?i decen?a o recomand?, ”în mod extern ?i natural, pentru c? am înv??at târziu dârzenia ?i constan?a comportamentelor de l?rgire, pentru a te îngriji de locul unde st? sinele t?u... ”Mutti”, eu te iubesc foarte mult, sunt nepoata ?i fata ta, sau sunt fata ?i nepoata ta, dar ?i o mic? C?lug?ri??, când vine vorba de recrea?ie ?i de bine, m? duc la Biseric? (m? duceam) eu ?tiu ce înseamn? munca ?i o s? pun m?tura în tura?ie maxim?, pentru o or? întreag? de adunat frunzele nucilor mei... Oare nu trebuie, în via?a aceasta, s? faci ?i ordine? A?a cum am fost pus? cu m?turoiul Ilenei s? m?tur frunzele, în Septembrie, îmi doresc s? predau acest lucru, într-o zi, ?i altora, ca nu cumva s? lase de o parte aceast? foarte util? îndeletnicire... ”Mutti...”
- Ileana, eu te iubesc mult...
Extazul muncii ne apropie parc? sinele cel mai mult de cea mai util? în?elegere a naturale?ei unui mediu curat, in extenso-ul trupului.
Munce?ti, te îngrije?ti în mod deplin maximum, ?i te îngrije?ti ?i de mediul în care stai, dar ?i de acela al Ilenu?ei. Când o s? face?i cur??enie, nu pentru voi, ?i benevol pentru al?i oameni o s? în?elege?i cât de mult conteaz? grija fa?? de un loc foarte curat... Distan?a fa?? de trupul t?u curat, s? fie de asemenea curat? ?i ordonat?... Cur??enia pe care o depui, munca pe care o depun întru cur??enie, înseamn? de fapt cur??enia ?i grija propriului trup elegant ?i dincolo de el, locul t?u din extenso care trebuie p?strat la fel de curat, a?a dup? cum sf?tuiesc to?i oamenii ?i to?i C?lug?rii, care muncesc zi în zi ?i se scoal?, din patul lor, mult diminea?a devreme...
Dar de ce s? sporov?im despre lucrurile cu adev?ratelea esen?iale? Nu oare este mai bine s? FACI decât s? Vorbe?ti? Ce este vorbirea? Nu este ea, cu adev?ratelea, un mod de a r?pi un timp destinat în mod foarte natural, facerii sau crea?iei? În locul vorbelor, care nu prea au un mare rost?